Antivirusul ăla nu detectează nimic
Mie-mi plac experții în sisteme de operare și antiviruși. Cum să nu-ți placă? Când au ei soluție pentru orice minune, cum îți pot spune ei că Linux e prost deși nu știu ce-i ăla distro, ori, versiunea mult mai tranșantă, vorbesc despre diverși antiviruși.
Ce angajat AV-Comparatives ești tu să spui așa ceva? Înțeleg că toată lumea are dreptul la o opinie, dar nu trebuia să fie argumentată?
Și eu îmi dau cu părerea despre Bitdefender sau alte programe, dar chiar și atunci când am fost nemulțumit am spus ce mă deranjează și cum mi-ar fi plăcut să fi fost nu știu ce opțiune.
Sistem de operare bun e ăla care-ți place ție ( mie-mi plac tare Windows 7, Debian 6, Ubuntu 10.04 și Fedora 15), iar antivirus îți poate recomanda doar AV-Comparatives.